Clădire celebră din Los Angeles, devenită showroomul unei gorjence
Scris de Daniel Nimara In mai 24, 2024
Gorjeanca Alina Cîrstea, în vârstă de 39 de ani, a reușit să-și extindă afacerea în domeniul creației vestimentare peste Ocean, stabilindu-și o filială în inima Los Angeles-ului. Compania pe care o conduce s-a impus pe plan mondial, cu o prezență tot mai notabilă pe piața americană, mai ales după deschiderea recentă a unei filiale pe coasta de vest a Statelor Unite. Showroomul situat pe iconicul Sunset Boulevard, într-o clădire cu o istorie fascinantă, o perlă arhitecturală,care a devenit punct de referință pentru turiști și a servit ca decor pentru filmul iconic „Scarface”, cu inegalabilul 𝘈𝘭 𝘗𝘢𝘤𝘪𝘯𝘰 în rolul principal este acum “casa” 𝗖𝗥𝗜𝗦𝗧𝗔𝗟𝗟𝗜𝗡𝗜
Specializându-se în vânzarea rochiilor de seară, a rochiilor de cocktail, a creațiilor haute couture distincte, a rochiilor sofisticate de mireasă și a costumelor din două piese, compania românească a atras atenția unor figuri de renume de pe Covorul Roșu de la Hollywood, printre care se numără Helen Hunt și Geena Davis.
Alina Cîrstea a subliniat importanța alegerii Sunset Boulevard din Los Angeles pentru amplasarea showroom-ului său, având în vedere prestigiul orașului ca centru al industriei cinematografice și al evenimentelor mondene din SUA. Ea a menționat că Los Angeles-ul nu doar că reprezintă epicentrul modei și al divertismentului, dar și că atrage o populație diversă și cosmopolită, oferind astfel o platformă unică pentru prezentarea colecțiilor sale unei audiențe variate și sofisticate. De asemenea, a subliniat faptul că există numeroase evenimente de pe Covorul Roșu care pot contribui la promovarea brandului său.





Radio Impact
Impact All around the world
Impact Oldies
Impact 80’s POP
Impact Ghetto Style