Shein și Temu- românii comanda regulat de pe aceste pltforme

Scris de In februarie 20, 2024

În contextul unei industrii a modei dinamice și mereu în schimbare, comportamentul de cumpărături al românilor dezvăluie tendințe surprinzătoare, cu o atenție specială acordată platformelor internaționale de shopping „fast-fashion”, precum Shein, Temu sau Boohoo.

Un sondaj recent realizat de platforma europeană online de modă Glami aduce în atenție modul în care românii navighează între dorința de sustenabilitate și atracția către moda rapidă, cu accentul pus în special pe produsele din Asia.

Conform sondajului, peste o treime din români (34%) intenționează să adopte practici de cumpărături mai responsabile în domeniul modei, încercând să practice sustenabilitatea. Totodată, un procent similar (37%) recunoaște atracția către fast-fashion, evidențiind o dilemă între dorința de sustenabilitate și accesibilitatea și varietatea oferite de platformele internaționale. În contrast, 31% dintre respondenți evită astfel de cumpărături din cauza calității reduse a produselor, în timp ce 6% se abțin din preocupări legate de impactul asupra mediului.

Studiul subliniază faptul că 9% dintre români sunt conștienți de problemele de mediu legate de industria modei rapide, dar se confruntă cu restricții financiare care îi împiedică să opteze pentru alternative mai sustenabile. În același timp, aproape 17% dintre participanți sunt încă indeciși în ceea ce privește opinia lor despre fast-fashion, sugerând o posibilă deschidere către informare și schimbare.

Când vine vorba despre criteriile de selecție a magazinelor online, românii acordă importanță reducerilor la brandurile preferate (44%), calității produselor (38%) și livrării gratuite la domiciliu (29%). Deși sustenabilitatea magazinelor online este un criteriu esențial pentru doar 9% dintre respondenți, se poate observa că, în ciuda conștientizării importanței sustenabilității, factorii economici și de conveniență sunt predominant în deciziile de cumpărare.

Analiza arată că unul din trei români a comandat produse de pe site-uri de fast-fashion, majoritatea provenind din platforme asiatice. Acest lucru indică o dependență crescută de accesibilitatea și varietatea oferite de aceste platforme, în ciuda recunoașterii potențialelor efecte negative asupra mediului și calității produselor.

Preferințele de plată ale românilor reflectă, de asemenea, o preferință pentru metodele tradiționale, cu 62% dintre respondenți optând pentru plata la livrare, în timp ce doar 22% aleg plățile online, sugerând o anumită reticență în adoptarea unor metode de plată mai moderne.


Opiniile cititorului

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.Câmpurile necesare sunt marcate *



Radio Impact

Top Songs of All Time

Traficul curent

Titlu

Artistă

Prezentare Curent